joi, 23 noiembrie 2017

Recenzie: "Tot ce nu ţi-am spus" de Celeste Ng


Editura: Litera
Titlu original: Everything I Never Told You
Număr de pagini: 240
Traducător: Adriana Bădescu.

„Lydia e moartă. Dar ei încă nu știu asta.“
Lydia este copilul favorit al lui Marilyn și al lui James Lee; o fată care a moștenit ochii albaștri luminoși ai mamei și părul negru întunecat al tatălui. Părinții ei sunt hotărâți ca Lydia să realizeze visurile pe care ei nu au putut să și le împlinească – Marilyn își dorește ca fiica ei să devină medic, mai degrabă decât o gospodină; James vrea ca Lydia să fie populară la școală, o fată cu o viață socială bogată și aflată în centrul tuturor petrecerilor. Dar Lydia este supusă unor mari presiuni, care nu au nimic de-a face cu viața într-un orășel din Ohio, în anii ’70. Tatăl ei este un american născut din prima generație de imigranți chinezi, iar etnia lui, și a ei, îi face să fie remarcați oriunde. Când trupul neînsuflețit al Lydiei este găsit în lacul din localitate, James este consumat de vinovăție și pornește pe un drum nesăbuit care i-ar putea distruge căsnicia. Marilyn, devastată și răzbunătoare, este hotărâtă să facă pe cineva răspunzător, cu orice preț. Fratele mai mare al Lydiei, Nathan, este convins că Jack, băiatul rău din vecini, este implicat într-un fel. Însă cea mai tânără membră a familiei – Hannah – este cea care observă mult mai mult decât poate vedea oricine și ar putea fi singura care știe ce s-a întâmplat cu adevărat.

 Ştiţi acele cărţi care nu vă prind, dar prietenii voştri le-au adorat? Exact aşa am păţit şi eu cu “Tot ce nu ţi-am spus” de Celeste Ng, debutul autoarei americane. Ce nu mi-a plăcut? Ei bine, am simţit că lucrurile merg greu, iar acţiunea e lentă. Ce nu mi-a mai plăcut a fost şi faptul că pe tot parcursul cărţii are loc alternarea dintre prezent şi trecut, ameţindu-mă, fiind grea de urmărit, după părerea mea. Am văzut pe goodreads feedback-uri pozitive ale acestui roman şi m-am bucurat că prietenii mei au apreciat cartea, notându-o cu 4 sau 5 steluţe. De asemenea, cred că este şi o chestiune de gusturi, dar nu insist pe asta, pentru că de gustibus non est disputandum. Şi, o altă explicaţie ( :P ), probabil nu am avut eu răbdare cu “Tot ce nu ţi-am spus”. Din păcate, n-am putut să o citesc pe toată; enervându-mă, am dat la final şi l-am citit. 

Lydia este o adolescentă, având şi ea, ca toţi adolescenţii, problemele ei. Într-o zi, familia observă că Lydia nu a apărut la micul dejun şi nu este nici în cameră. Mama Lydiei, Marilyn, încearcă să fie calmă şi îşi tot repetă că nimic nu s-a întâmplat rău cu fiica ei. Dar nu este tocmai aşa, Lydia fiind găsită în lacul din apropierea casei, înnecată.

 Atât mama Lydiei, cât şi fratele ei (al Lydiei), Nath, vor să afle cine a omorât-o pe fată, ei ştiind că ea n-avea probleme la şcoală. La fel, Lydia era o persoană introvertită, neavând mulţi prieteni cu care să vorbească. Însă, ce a împins-o pe Lydia să facă acest gest? Şcoala? Vrun membru al familiei? De ce toată lumea nu-şi dă seama că vinovatul este chiar printre ei? 

 De precizat ar fi şi că, alături de povestea Lydiei, sunt narate şi poveştile de viaţă ale părinţilor ei, având o strânsă legătură cu cea a fetei.

Tot ce nu ţi-am spus” este un roman care pune accentul pe problemele dintr-o familie şi pe presiunea părinţilor asupra copiilor. Nu toţi suntem buni într-un anumit domeniu, fiecare dintre noi pricepându-se la ceva şi ar fi bine dacă am accepta asta şi nu am condamna. Vă recomand cartea pentru a vă forma o părere despre ea şi, cu mare drag, vă aştept opiniile în comentarii. Lecturi plăcute în continuare tuturor!

Mulţumesc mult, Libris, pentru exemplarul oferit. :)

luni, 13 noiembrie 2017

De ce să alegi serviciul de repatriere Funebri Santa Maria


"Vine o zi, vine o zi când se va sfârşi. 
Nimeni nu va şti, nimeni nu va şti oare când va fi. 
Vine o zi, vine o zi iar de voi pleca, 
Nimeni nu va şti, nimeni nu va şti cât voi regreta, 
Cât voi regreta, cât voi regreta..." -  Holograf, Vine o zi.

 Atunci când o persoană dragă ajunge la sfârşitul drumului său şi păşeşte în Ceruri, durerea pe care o simţi în acele momente poate fi deja prea mult ca să mai fii în stare să te ocupi şi de formalităţile care intervin.
 Tocmai de asta am să-ţi prezint astăzi câteva motive pentru care merită să alegi serviciul de repatriere Santa Maria. Ei te vor ajuta şi-ţi vor face suferinţa puţin mai uşoară, luându-şi de pe umeri una dintre cele mai mari griji, şi anume aceea de a aduce decedatul pe teritoriul ţării noastre.
Dacă vei deschide calculatorul şi vei scrie pe google: “transport funerar international” sau “transport decedaţi” îţi vor apărea o mulţime de rezultate, preţurile fiind mult prea mari, dar cum şti care e cea mai bună firmă de repatriere? Iată motivele pentru care merită să alegi firma Santa Maria:
+Rapiditatea;
+Preţurile mici;
+Seriozitatea.
 Sunt sigur că motivele de mai sus sunt principalele lucruri pe care le caută clienţii şi nu numai în acest domeniu, ci în fiecare domeniu de pe piaţă. Rapiditatea cu care Repatriere România rezolvă problema este un adevărat atuu al acestora, ei rezolvând totul fără vorbe în plus sau "mâine vom rezolva problema", însă nici poimâine nu se rezolvă. Preţurile practicate de aceştia sunt mici, pentru buzunarele tuturor, astfel încât toţi oamenii să aibă acces la serviciile oferite de Repatriere România. Seriozitatea este, de departe, o caracteristică specifică lor, întrucât calitatea de a fi serios nu o au toate firmele care fac parte din nişa repatrierilor. Pe lângă acestea, încrederea şi respectul faţă de clienţi sunt alte două motive pentru care merită să îi alegi pe cei de la Repatriere România. 
 Maşinile în care vor fi transportate trupurile sunt curate, respectând normele de igienă, fiind dotate la standarde europene. Repatrierea se va face doar în sicrie de zinc, introducându-se în altul, de lemn. Sigilarea sicriului de zinc cade în atribuţia firmei şi nu se percepe nici o taxă pentru acest serviciu, lucru de apreciat.
 În clipele dificile, Funebri Santa Maria vine ca o alinare pentru durerea mare din sufletele oamenilor, reuşind să uşureze procedurile de aducere în ţară a trupului decedatului. Repatriere România colaborează cu toate asociaţiile funebre din Italia, Spania, Germania, Franţa, Belgia, Anglia, Norvegia, Suedia, Grecia şi Austria, astfel încât acoperă o arie foarte mare şi cel drag vouă este adus în ţară fără complicaţii.
 Puteţi lua legătura cu cei de la Repatriere România prin intermediul e-mail-ului: contact@repatriere-romania.ro sau prin intermediul telefonului: 0040724888853. 

duminică, 12 noiembrie 2017

Recenzie: "Cartea oglinzilor" de E.O. Chirovici


Jocul minții tale te poate suprinde chiar și pe tine.  
 Volumul care a luat cu asalt marea piaţă internaţională de carte, “Cartea Oglinzilor” este singurul titlu al unui scriitor român contemporan ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste 38 de ţări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franţa, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa românului. 
 În thrillerul “Cartea Oglinzilor”, facem cunoştinţă cu Peter Katz, agentul literar care în cei cinci ani de carieră a evaluat sute de manuscrise. Niciunul dintre acestea însă nu a reuşit să îi stârnească interesul precum fragmentul trimis de misteriosul Richard Flynn. Student la Princeton la vremea când se petrec faptele din povestirea lui, Richard oferă atât de multe detalii despre uciderea profesorului Joseph Wider, încât Katz nu ştie ce să creadă: oare autorul manuscrisului este criminalul sau doar are informaţii care pot duce la elucidarea cazului?

 Încă de la apariţie, romanul “Cartea oglinzilor” s-a dovedit a fi unul controversat. Unii spun că le-a plăcut mult, alţii că nu le-a plăcut deloc şi că este o carte plictisitoare, bună ca somnifer când n-ai somn. Dar, ce mă bucură cel mai tare, este faptul că, deopotrivă, părerile bune şi cele rele fac cartea din ce în ce mai cunoscută în rândul cititorilor. Şi ce e cel mai tare: o parte din cititori nu bagă în seamă părerile altor persoane; ei citesc cartea şi-şi formează singuri o părere. Exact cum ar trebui să facem toţi, pentru că pierdem lecturi minunate ascultând în stânga şi în dreapta păreri răutăcioase, scrise doar din invidie pentru succesul unui autor român. 

 “Cartea oglinzilor” s-a dovedit a fi un thriller bun, parcă scris de un autor din afară, atmosfera şi decorurile create de scriitor purtându-mă pe străzi străine. De la structura complexă, până la personajele memorabile, Ovidiu m-a făcut să-mi rod unghiile de curiozitate şi m-a făcut, de asemenea, să car cartea cu mine peste tot. La metrou, dentist sau liceu. 

 După ce am dat şi ultima pagină m-am convins că trebuie să citesc cât mai curând şi alte cărţi scrise de E.O. Chirovici. Mi-a atras atenţia “Cine a ucis-o pe Nora Jones?” şi abia aştept să pun mâinile pe ea.

 Romanul “Cartea oglinzilor” a apărut în anul 2017 în limba română, la editura Rao, având 298 de pagini, fiind structurat pe 3 mari părţi.

 Toată aventura începe cu un fragment de manuscris, scris la persoana I, trimis de Richard Flynn, un bărbat care dorea să devină scriitor, lui Peter Katz, un important agent literar. Fragmentul vine cu o scrisoare, care îl convinge pe Katz că merită să îi acorde o şansă lui Richard Flynn şi să citească “bucata” de carte. În romanul lui Richard are loc o crimă, iar victima este un profesor universitar pe nume Joseph Wieder, asasinat în noaptea de 21/22 decembrie 1987, în casa lui. Evident că Richard este principalul suspect, întrucât avea un set de chei de la casa profesorului, acesta lucrând pe posta de “bibliotecar”, făcând o evidenţă a cărţilor.

  O tipă Laura, persoană importantă în poveste, îl vizita şi ea des pe profesor pentru a îl ajuta cu câteva calcule la un proiect şi pică şi ea ca suspect. Alt personaj semnificativ ar fi şi un îngrijitor cu altecedente, care lucra în casa lui Wieder ca “omul bun la toate”. De-a lungul cărţii, facem cunoştinţă şi cu alte personaje, precum John Keller, un reporter, sau Roy Freeman, un poliţist inteligent, ambii jucând roluri vitale în roman. Oare cine l-a omorât pe Joseph Wieder? Bibliotecarul, tipa, instalatorul sau cine altcineva? Mai multe nu vă zic, vă las pe voi să descoperiţi, căci e mult mai fain să parcurgeţi voi acţiunea, decât să v-o povestesc eu.

“Cartea oglinzilor” chiar este o lectură plăcută. O carte care îşi merită cu prisosinţă locul în biblioteca mea. Recomand.

  Cartea o găsiţi pe site-ul celor de la Târgul Cărţii, la un preţ mult mai mult decât tentant. De asemenea, găsiţi o gamă variată de cărţi noi şi vechi pe târgulcărţii.ro. Recomand cu drag această librărie şi anticariat, pentru că alături de preţurile mici, prezintă seriozitate şi încredere. Spor la cumpărături şi lecturi plăcute, dragilor!

vineri, 10 noiembrie 2017

"SavElectro" sau cum se numeşte magazinul becurilor de calitate


- Oh, omule, nu te mai chinui atât, pur şi simplu, înfiletează-mă, apasă întrerupătorul şi aprinde-mă. Becul Savelectro îl privi nemulţumit şi mustrător pe proprietarul său, de pe raftul pe care stătea. De câteva seri, domnul Mihai se chinuia să citească cu lumina stinsă, să mănânce cu lumina stinsă şi să lucreze cu lumina stinsă, întrucât becul cu incandescenţă se arsese. Uşor-uşor ochii lui îşi pierduseră strălucirea, iar de fiecare dată când voia să vadă ceva mai clar mija ochii prosteşte.
- Taci, spuse becul incandescent, încerc să dorm! Te rogi atât să te aprindă şi de fiecare dată, sigur o să îl ia pe fratelele meu şi tu şi cu frate-tu o să rămâneţi tot pe raft.
 Pentru câteva momente se făcu linişte în cameră, auzindu-se doar sforăitul becului cu incandescenţă. Apoi, un glas se auzi de undeva din cameră:
- Bec Edison! Bec Vintage! Unde sunteţi?! 

- Oh, da! Oh, da! Pe mine mă strigă! Frate, frate Vintage! Unde eşti? Te strigă şi pe tine! 
- Bec Edison, bec Edison! Tonul domnului Mihai era unul puternic, dar în acelaşi timp, foarte calm şi liniştit.
 Întinzându-şi mâna, Mihai pipăi prin întuneric raftul de deasupra patului. Trântind câteva obiecte şi răsturnând o substanţă ce mirosea a parfum, mâna domnului Mihai îl prinse pe becul Edison.
- Aici erai, micuţule. Cum de nu m-am gândit până acum să te folosesc? Arăţi bine, se vede că cei care te-au creat au gusturi bune şi cred că o să-mi luminezi nopţile ani mulţi de acum înainte. 
- Da, da, da, prietene! Răspunse fericit becul Edison. Te voi sluji noapte de noapte şi nu o să mor aşa de repede precum becul cu incandescenţă. Vom fi prieteni buni ani la rândul şi lumina mea te va ajuta oricând vei dori. 
- Aşa, aşa. Deci, asta aşa...aşa, deci, ok, gata! În câteva secunde, becul cel vechi fusese defiletat şi înlocuit cu becul Edison. 
- Trei, doi, unu... s-a făcut lumină! 
- Oo, ce sentiment mă încearcă, mormăi becul Edison, mă simt grozav! 
 Înainte de a se reapuca de citit, Mihai strânse obiectele sparte de pe jos, înlocui aşternuturile îmbibate în soluţia parfumată şi rearanjă bibilioteca. Acum, totul arăta ca mai înainte şi în timp ce citea, Mihai îşi relaxă ochii, iar strălucirea lor le reveni. Cu zâmbetul pe buze, proprietarul citi şi termină cartea până ce se crăpă de ziuă, alături de minunatul bec Edison. 

 Dând şi ultima pagină, domnul Mihai o sună pe colega sa Oana să-i povestească despre becurile comercializate de Savelectro, căci nu trebuia să rămână un secret.
- Alo, Oana! Să vezi şi să nu crezi, becul Edison, pe care l-am instalat aseară a rezistat cu brio până acum, când am terminat cartea de la tine. Îţi imaginezi? Toată noaptea în continuu. 
- Asta este o minune! De unde l-ai luat?
- Deschide repede laptopul şi scrie: Savelectro.ro. Becul Edison, alături de altele, te aşteaptă cuminte acolo. 

sursă poza 1: pixabay
sursă poze 2, 3: savelectro.ro

sâmbătă, 4 noiembrie 2017

Un cadou cu adevărat deosebit


Păşind apăsat, mă îndrept grăbit spre apartamentul meu, în timp ce o pătură de nori mari şi grei de pe cer anunţă că în curând se apropie furtuna. Nu-mi plac zilele ploioase, poate doar dacă stau acasă (cu o cană de ceai în mâna, citind o carte bună) şi nu sunt nevoit să fug dintr-o parte în alta a oraşului. 
 De cum intru în apartament şi aprind lumina, ochii mei fixează data din calendar marcată cu un "X" roşu. Nu se poate! Peste 3 zile este ziua de naştere a nepoţelei mele Corina.
 Mă tot gândesc ce cadou să-i fac, însă nu mă pot hotărî şi, în speranţa că voi găsi ceva ajutător, intru pe pagina părinţilor ei, de facebook. În ultima poză remarc că are la mâna stângă două brăţări de mărgele. Asta e! 
 Repede, arunc pătura de pe genunchii mei, deschid laptop-ul şi tastez: "brăţări personalizate". Apăs pe site-ul ingriko.ro şi în faţa mea apar o mulţime de brăţări handmade. Ce de modele frumoase! Pentru că sunt pe acest site, observ o categorie intitulată "brăţări copii". Ce-mi atrage cel mai mult atenţia este o brăţară cu un ursuleţ simpatic şi drăguţ. Ar fi cadoul perfect pentru Corina, pentru că iubeşte ursuleţii. Ce fetiţă nu iubeşte ursuleţii?
 Cu intenţia de a finaliza comanda, mai rătăcesc puţin pe site, căutând şi “brăţări foto gravură”, pentru că îmi iubesc soţia şi un cadou neaşteptat, din inima, sigur o să o impresioneze, dar şi “coliere nume”, deoarece un colier s-ar potrivi perfect cu brăţărica aleasă de mine pentru ea. Ecranul îmi confirmă: “Comandă trimisă”, închid laptop-ul şi-mi dau seama că zâmbesc fără motiv. În minte îmi revine un citat tare drag: “Orice cadou din partea unui prieten reprezintă o dorinţă de a fi fericit.” - Richard Bach, probabil din acest motiv zâmbesc. 
 Timpul a trecut repede şi m-am trezit peste câteva zile cu domnul curier la uşă. Am deschis cutia nerăbdător şi am văzut superbele cadouri de la Ingriko.ro. Toate erau minunate, lucrate cu grijă şi delicateţe, ajungând la mine într-o stare perfectă. 
 În momentul în care i-am oferit cadoul Corinei, aceasta a schiţat un zâmbet larg şi mi-a spus aşa:

- Unciule, îmi pace mut. O să o pot meleu!


 M-am bucurat mult când am auzit vorbele de mai sus, Corina venind la mine şi îmbrăţişându-mă. Şi soţia mea a fost încântată de colier, purtându-l în fiecare zi la gât, acesta asortându-se şi potrivindu-se cu orice ţinută. Brăţara a ales s-o poarte doar la ocazii speciale, căci arăta minunat. Şi orice zi este o ocazie specială, nu? 




  

luni, 30 octombrie 2017

Recenzie: "Black Beauty" de Anna Sewell


Minunată carte!

De “Black Beauty” am auzit prima oară ca fiind un film, apoi am aflat că filmul este făcut după frumosul roman al romancierei engleze Anna Sewell şi n-am mai stat pe gânduri, titlul acesta câştigând câteva locuri în lista mea de lecturi. Şi iată că i-a venit rândul la citit! Cum a fost? O carte simplă, uşoară, dar cu o acţiunea foarte, foarte interesantă.

 Romanul a apărut iniţial în anul 1877, bucurându-se de un real succes încă de la apariţie. Din păcate, autoarea romanului s-a stins din viaţă cinci luni mai târziu de la apariţia cărţii, însă, din fericire, a putut vedea cât de bine a fost primită cartea ei în rândul criticilor şi cititorilor. Până în prezent, “Black Beauty” a devenit un bestseller internaţional, vânzându-se în mai mult de 5 milioane de exemplare.

 Povestea armăsarului negru a reuşit să cucerească milioane de inimi şi să transmită semne de avertisment asupra condiţiei animalelor domestice, puse la munci grele. De asemenea, cartea învaţă cititorul şi lecţii privind viaţa de zi cu zi, precum faptul că dacă eşti bun şi gândeşti corect, evident că totul o să se aşeze aşa cum vrei tu. Eu m-am bucurat mult când am văzut că romanul este narat chiar de căluţ, astfel putând să-mi imaginez lumea prin ochii unui animal, aşa cum o simte şi o vede el.

 “Black Beauty” este un cal diferit faţă de ceilalţi, întrucât pe lângă a fi frumos, este deştept, bun cu orice fel de oameni, muncitor şi prietenos. Cu toate că trece prin clipe dificile, el rămâne la fel de bun şi de cuminte, încât e o plăcere să-ţi petreci timpul alături de el. Percepe orice gest uman într-un anumit fel şi îşi dă seama dacă în faţa lui este un om blând, care tratează animalele cu bunătate sau unul rău, care bate animalul până ce sângele începe să-i curgă şiroaie. Armăsarul negru se naşte în căminul unui om onest şi duce o viaţă cum mulţi şi-ar dori să trăiască: este hrănit corespunzător, folosit la muncă în mod regulat, nu până la epuizare, şi este tratat ca un om normal, dar care nu poate vorbi, gesturile fiind limbajul lui. Timpul trece, iar Black Beauty creşte şi este dresat, pentru a fi mai apoi vândut altui om. Ajunge în Parcul Birtwick şi primeşte o boxă curată, plăcută şi aerisită. În câteva zile se împrieteneşte cu caii din fermă şi află povestea fiecăruia. În această fermă este şi o iapă pe nume “Ginger”, în traducere “Zbânţuita”, care are o poveste tragică, trecând prin clipe de teroare. Ginger era bătută şi pedepsită la vechiul stăpân, dar ea nu accepta bătaia, ci reacţiona, devenind şi ea violentă, însă puterea unui om nu se poate compara cu puterea unui căluţ. Am apreciat atitudinea lui Ginger şi sunt sigur că voi o să o condamnaţi pentru modul ei de a reacţiona la bătaia primită.

 Zilele zboară în Parcul Birtwick şi minunea de avea proprietari buni disparea ca un vis dimineaţa, aşa că Black Beauty ajunge dintr-o fermă în alta, până ce este cumpărat de un birjar, care este unul foarte priceput, tratându-l cu respect pe căluţ, oprindu-se din a îl pune la muncă pe căluţ când el nu mai putea şi oferindu-i mâncare îndestulătoare şi un culcuş plăcut. Parcă Black Beauty retrăia momentele de odinioară…

  Dar într-o noapte de iarnă grea şi geroasă, Jerry Barker, proprietarul calului, se îmbolnăveşte de pneumonie şi zace zile întregi în pat, luptându-se între viaţă şi moarte. Ce se va întâmpla cu Black Beauty cât timp Jerry este bolnav? Oare se va face bine Barker şi totul revine la normal? Cum se termină romanul? 
“Black Beauty” m-a învăţat cum trebuie să mă comport cu un animal şi m-a mai învăţat şi că tot ceea ce facem noi, oamenii, este înţeles în proporţie de 50% sau mai mult de animalele din jurul nostru. O bucurie de carte! Must-read!

  Cartea o găsiţi aici, pe site-ul celor de la Târgul Cărţii, la un preţ mult mai mult decât tentant. De asemenea, găsiţi o gamă variată de cărţi noi şi vechi pe târgulcărţii.ro. Recomand cu drag această librărie şi anticariat, pentru că alături de preţurile mici, prezintă seriozitate şi încredere. Spor la cumpărături şi lecturi plăcute, dragilor!

joi, 26 octombrie 2017

Recenzie: "Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry" de Rachel Joyce


Emoționant, fain scris și cu un mesaj important.

“Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry” a apărut în anul 2014, la editura Litera, în colecţia “premium”, în traducerea lui Petre Iamandi, având 336 de pagini. 

  Am ales această carte, pentru că, pe lângă titlul inspirat, coperta mi-a plăcut mult, mult. Deşi nu e bine să ne luăm după coperţi, eu am făcut o alegere bună, întrucât romanul de faţă este unul reuşit, susţinând că nu trebuie să ne pierdem speranţa niciodată şi că trebuie să fim ambiţioşi dacă vrem să terminăm ceea ce ne-am propus. De asemenea, un alt mesaj al cărţii, ar fi că dacă credem cu adevărat că ceva se va întâmpla, neascultând opiniile negative şi descurajatoare ale oamenilor din jur, atunci acel lucru chiar se va întâmpla, căci am muncit mult să-l facem să se întâmple şi ne-am străduit să oferim ceea ce aveam mai bun, la final fiind încoronaţi cu titlul de campion.

 Rachel Joyce m-a surprins plăcut cu romanul său de debut şi sper că în viitor se va traduce în româneşte şi continuare acestui roman: “The Love Song of Miss Queenie Hennessy”. M-aş bucura enorm dacă aş citi continuarea, şi nu pentru că romanul acesta s-ar fi sfârşit într-un mod misterios, eu sfârşind prin a-mi roade unghiile de curiozitate, nu, ci, pentru că vreau să mai petrec alte ore alături de personajele romanului “Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry”.

 Simpaticul Harold este un vârsnic, ieşit la pensie, care locuieşte într-un mic sat din Anglia, alături de soţia sa, doamna Maureen Fry. Viaţa la ţară este relaxantă şi liniştită, dar într-o zi Harold primeşte o scrisoare de la o persoană pe care a uitat-o undeva prin rafturile minţii, însă care i-a fost foarte dragă lui Harold în tinereţea sa, acum această persoană fiind internată într-un spital, întrucât are cancer. Expeditorul este o femeie pe nume Quennie, iar odată cu scrisoarea, o mulţime de amintiri îşi fac apariţia în capul lui Harold, fiind cuprins într-un vârtej puternic, de nişte flash-uri care-i reamintesc de relaţia lui cu Quennie, fata care a lucrat demult cu el într-o fabrică de bere. Pe când soţia lui Harold ia scrisoarea ca pe ceva neînsemnat, Harold rămâne profund marcat de prezenţa ei şi îi scrie şi el câteva rânduri fostei sale prietene. Pe cât de simplu de spus, pe atât de greu de executat, Harold scriind şi rescriind o mulţime de scrisori.

 Plecând să pună scrisoarea finală la o cutie poştală, domnul Fry refuză să-i dea drumul scrisorii şi se hotărăşte că o să pună scrisoarea la următoarea cutie. Şi tot aşa, până când trece de câteva cuti, ajungând într-o benzinărie. Fata care este la casierie poartă un discurs cu Harold despre cancer, fata îndemnându-l pe bărbat să creadă că prietena sa se poate vindeca de cancer dacă el chiar cred că aceasta se va vindeca. În acest sens, Harold Fry ia o decizie de moment şi pleacă în direcţia spitalului în care este internată şi tratată Queenie.
 Distanţa dintre micuţul sat unde locuieşte bătrânelul până la spital este foarte, foarte lungă, presupunând să mergi la pas mii de kilometri, trecând prin nenumărate sate şi oraşe. Cu o ambiţie de fier şi încurajat şi de fata de la benzinărie, Harold porneşte în acest pelerinaj gândind astfel: dacă eu străbat distanţa până la Queenie îi voi oferi acesteia speranţă şi aceasta se va vindeca de cancer. Pe drum, domnul Fry întâlneşte o selecţie de persoane care-l învaţă lecţii esenţiale şi care-i deschid ochii. Printre persoanele pe care Harold le întâlneşte sunt şi câţiva care-l descurajează pe bărbat, dar el nu renunţă. Purtând o pereche de pantofi de yachting, neavând alimente şi resurse care să-i facă călătoria mai uşoară, Harold îşi duce viaţa de pe o zi pe altă. Soţia sa, rămasă acasă, îl crede nebun pe soţul ei şi este afectată de decizia lui, chiar şi ea descurajându-l la început. Dar oare va termina Harold călătoria? Va supravieţui sau nu Quennie? 

 Eu, personal, am iubit romanul acesta. Mi-a oferit clipe de bucurie, de nostalgie, de dor, de tristeţe şi (cel mai important) clipe de speranţă. Căci în mintea lui Harold speranţa moare ultima şi determinarea lui de a duce totul la bun sfârşit câştigă viaţa speranţei. Recomand cu încredere cartea “Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry” tuturor celor care sunt dornici de a se corecta şi de a învăţa din greşelile bătrânului Harold. Nu veţi regreta dacă o veţi citi.

 Cartea o găsiţi aici, pe site-ul celor de la Târgul Cărţii, la un preţ mult mai mult decât tentant. De asemenea, găsiţi o gamă variată de cărţi noi şi vechi pe târgulcărţii.ro. Recomand cu drag această librărie şi anticariat, pentru că alături de preţurile mici, prezintă seriozitate şi încredere. Spor la cumpărături şi lecturi plăcute, dragilor!

Cadoul ideal


 Dacă participi la un eveniment important, evident că ţinuta trebuie să fie mult mai mult decât elegantă. Trebuie să fii atent chiar şi la cele mai mici lucruri, dar care fac diferenţa dintre un outfit rafinat şi unul normal. 
 Când mă gândesc la elemente mici, însă care au un important rol şi un impact puternic,  îmi vin în minte următoarele două cuvinte: butoni cămaşă. Butonii, pentru cei care nu ştiu, sunt acele accesorii folosite în locul nasturilor mânecilor cămăşii, pentru a oferi un aspect mult mai sofisticat ţinutei.
 De la butoni sub formă de scuter, de cub rubik, de bilă biliard 8, până la butoni strălucitori, cu un design delicat, perfecţi pentru gentlemeni, site-ul accesorilul.ro vine în întâmpinare bărbaţilor cu o gamă vastă de produse, pentru gustul şi buzunarul fiecăruia. Alături de preţurile tentante, accesorilul.ro oferă livrare gratuită la comenzi de peste 150 de lei, dar şi garanţie şi retur. Încă de la începuturi magazinul accesoriul.ro s-a pornit ca un magazin online de accesorii bărbăteşti, care să aducă în atenţia cumpărătorului o gamă variată de butoni de cămaşă şi papioane, misiunea lor fiind de a satisface cumpărătorul şi de a oferi cele mai bune servicii.


 Mie îmi plac mult butonii Cămaşă Royal Multicolor şi i-aş alege de fiecare dată când merg la festivităţi sau evenimente. Sunt pe gustul meu, deoarece combinaţia de culori este una reuşită, iar forma pătrată mă face să îi aleg de fiecare dată. Iarna se apropie cu paşi repezi şi mai sunt fix 59 de zile până la Crăciun, aşa că voi alege această sărbătoare plină de magie pentru a purta butonii Royal Multicolor şi sunt sigur că-mi voi impresiona oaspeţii şi familia. De asemenea, o pereche de butoni poate fi cadoul ideal de Crăciun pentru soţ/
prieten/ tată. Ambalaţi într-o cutie decorată cu o fundă, aceşti butoni sunt desăvârşiţi pentru a fi dăruiţi. Atunci când îi alegeţi, asiguraţi-vă că butonii îmbină într-un mod armonios culorile preferate ale bărbatului pentru care îi cumpăraţi, ţinând cont şi de costumele pe care acesta le poartă de obicei. Sigur cadoul îl va impresiona şi nimic nu poate fi mai frumos decât un cadou oferit din inimă gândindu-te la persoana respectivă, aşa cum zicea şi Ralph Waldo Emerson: "Un adevărat cadou cuprinde o parte din tine însuţi." 

sâmbătă, 14 octombrie 2017

Ce noapte!


Ce noapte!

 Anul trecut eu am organizat Halloween-ul pentru prietenii mei şi iată ce mi-am notat în jurnal: "Anul acesta eu voi organiza Halloween-ul pentru prietenii mei. M-am gândit şi răzgândit unde să-l organizez, dar cred că cel mai fain ar fi la mine acasă, pentru că prietenii mei nu prea îmi cunosc casa şi niciodată nu le va trece prin cap de unde poate pica o pânză de păianjen, un schelete, ori o găleată cu insecte. 
  Sunt în febra cumpărăturilor şi încerc să bifez cât mai multe obiecte şi decoraţiuni cât mai repede, mai am 48 de ore la dispoziţie, aşa că plasez repede o comandă online. Pânze de păianjen - bifat, ghirlande Halloween - bifat, lumânări Halloween - bifat, schelete Halloween - bifat. 




 Oh, să nu uit de un sorţ Halloween cu sânge! Mă va ajuta enorm să nu mă murdăresc când voi face punch-ul de fructe şi când voi coace biscuiţii în formă de degete de vrăjitoare.
 În timp ce mutam obiectele din sufragerie, căci aceea va fi sala "balului", am auzit soneria şi am mers să deschid.
 Un colet imens şi-a făcut apariţia în faţa uşii şi am ţopăit de bucurie. Mă aşteptam să ajungă abia mâine, însă site-ul de unde am comandat a confirmat şi livrat comanda foarte rapid. Încă ţopăiam şi zâmbeam când Mara, soţia mea, a venit acasă.
- În caz că te întrebi de ce sunt fericit, află că au venit decoraţiunile pentru petrecerea de poimâine seară!
- Glumeşti? Abia acum 2 zile ai dat comanda!
- Nu, nu glumesc. Uite coletul!
 A rămas şi ea uimită de livrarea rapidă şi ne-am apucat de decorat casa. Am început cu living-ul, pregătind o masă într-un colţ, acoperindu-o cu o faţă de masă albă cu pete de sânge pe ea şi puţin sclipici. Apoi, am dat jos tablourile şi de cuiele din perete am atârnat ghirlandele. Pe jos am împrăştiat fâşii de hârtie creponată şi o găleată de insecte din plastic. 
 La bucătărie am scos câteva farfurii din dulap şi în locul lor am aşezat un schelete micuţ, iar în ghiuvetă am pus o decuraţiune în formă de dovleac. O ultimă parte a decorări a fost cea mai uşoară: o cursă sub formă de pânză de păianjen, pe care am acoperit-o cu nişte frunze din grădină. Încă puţin şi suntem gata! Timpul trece foarte repede când munceşti, aşa că mai sunt doar 30 de minute până ce prietenii noştri vor sosi. 
 Prima dată i-am văzut pe geam cum se apropie cu felinarele aprinse spre casa noastră, am luat coşul cu dulciuri şi am ieşit să-i întâmpin. Afară, vremea se răcorise şi un vânt slab îmi loveşte faţa în momentul când deschid uşa.
- Trick or treat? au spus în cor.
- Trick, ăsta, treat, le-am răspuns, provocând valuri de râs. Poftiţi înăuntru, i-am îndemnat.
 Mara, soţia mea, stinsese luminile şi aprinsese lumânările în formă de cranii, dar şi lumânările din dovlecii ciopliţi de mine.
- Marius, l-am strigat eu pe un coleg, te duci tu până în bucătărie să scoţi şampania din găleata cu gheaţă? E în dulapul cel mare, îţi dai tu seama.
- În dulap?! Mă întreabă contrariat.
- Da, ne cam încurca şi am decis să o punem în dulap.
 După câteva momente, un strigăt de spaimă ne-a făcut să tresărim şi am fugit în bucătărie să vedem ce s-a întâmplat cu Marius. Înainte să plecăm, am lăsat-o pe Corina, cea mai bună prietenă a soţiei mele, să toarne în pahare şampanie din sticla care se afla chiar sub masă.
- Ce-ai păţit? Cu greu mi-am stăpânit râsul, căci ştiam că în dulap e scheletul.
- Du-te naiba! 
- Pe bune, ce-ai păţit? Nu m-am mai putut abţine şi am schiţat un zâmbet mic, care s-a transformat în hohote zgomotoase de râs.
- M-ai văzut mai naiv aşa şi te-ai gândit să mă trimiţi pe mine, nu?
 Un alt strigăt disperat s-a auzit, de data aceasta, din sufragerie. Corina era prinsă în plasa de păianjen şi ţipa din toţi plămânii.
- Corina, dragă, ce-ai păţit? În timp ce-o întreabă, Mara are o faţă de nevinovată, cu toate că ea s-a gândit să-i facă o surpriză Corinei.
- M-am, am deschis şampania şi apoi m-am trezit sus aici.
 După ce am dat-o jos pe Corina, am toastat şi am dansat pe Nightwish şi pe Red Hot Chili Peppers. La final, am picat toţi rupţi de oboseală, ce noapte!"


Nightwish - Nemo


Red Hot Chili Peppers - Otherside
sursă prima poză: pixabay;
sursă poze 2 şi 3: carnaval24.ro

sâmbătă, 7 octombrie 2017

Recenzie: “Albastrul dintre cer şi ape” de Susan Abulhawa


Editura: Polirom;
Număr pagini: 304;
An apariție: 2016.


În micul sat palestinian Beit Daras, toată lumea le cunoaşte pe femeile din familia Baraka: pe îndrăzneaţa Nazmiyeh, pe surioara ei clarvăzătoare, Mariam, precum şi pe mama lor, Um Mamdouh, cea posedată de djinni înspăimîntători. Atunci cînd familia este silită de nou-înfiinţatul stat Israel să-şi părăsească străvechiul cămin, doar Nazmiyeh şi fratele ei supravieţuiesc călătoriei pînă în Gaza. Ducîndu-şi cu greu traiul într-o tabără de refugiaţi, Nazmiyeh, capul familiei, reuşeşte să treacă peste greutăţi. Ea se va îngriji de soarta micii comunităţi de surori, fiice şi nepoate, în timp ce fratele ei emigrează în America, unde rămîne pînă la moarte. Va lăsa în urmă doar o nepoată, Nur cea cu „un ochi normal şi unul colorat”, care tînjeşte să-şi caute originile în Gaza. Susan Abulhawa explorează în această saga de familie consecinţele unei politici brutale de evacuare în masă de-a lungul mai multor continente şi generaţii, urmărind totodată poveştile unor femei curajoase care reuşesc, cu incredibile sacrificii, să insufle magie prezentului vitreg.


“Albastrul dintre cer şi ape” este o saga de familie interesantă, cu acţiune bogată şi cu personaje numeroase.

Până acum n-am mai citit nimic de Susan Abulhawa, “Albastrul dintre cer şi ape” fiind prima mea întâlnire cu această scriitoare. Nu a fost tocmai o întâlnire plăcută, dar cartea este perfectă pentru cei care vor să afle mai multe despre tradiţiile şi obiceiurile din Palestina. La editura Polirom a mai apărut şi “Dimineţi în Jenin”, în anul 2017.
De ce nu m-a impresionat acest roman? Pentru că acţiunea mi s-a părut greu de urmărit, iar numărul de personaje mult prea mare. Şi, cu toate că la începutul cărţii este un fel de arbore al personajelor, sub forma unei scheme, m-au enervat foarte tare scenele în care apăreau majoritatea personajelor, iar eu trebuia să dau la început să aflu ce loc ocupă fiecare dintre ele în roman.

Încă de la începutul romanului apare un aşa numit Khaled, care este iniţial un prieten imaginar al unui personaj, apoi el devine real. De asemenea, pe parcursul romanului personajele au tot felul de viziuni asupra unor persoane care le veghează şi îndeamnă să facă ceva. O altă fată, pe nume Mariam s-a născut cu doi ochi de culori diferite şi cu aceşti ochi poate observa sau simţi ce sentimente îl încearcă pe omul cu care vorbeşte.

Peste câteva capitole, apare o altă fată pe nume Nur care are tot doi ochi de culori diferite. Magia prezentă în roman nu mi-a plăcut şi cartea mi s-a părut, în unele momente, fantasy.
Purtându-ne printr-o Palestină pustiită de război, Susan Albulhawa reprezintă ghidul nostru de călătorie prin această ţară misterioasă.


“Albastrul dintre cer şi ape” este o poveste despre supravieţuire şi dragoste. Dacă vă plac cărţile care vă "poartă" în călătorii prin ţări străine, atunci “Albastrul dintre cer şi ape” este un must-have.


Scriitoarea şi activista pentru drepturile omului Susan Abulhawa s-a născut în Palestina, în 1970. Este fondatoarea şi preşedinta asociaţiei Playgrounds for Palestine, o organizaţie dedicată protecţiei drepturilor copiilor palestinieni. A publicat proză scurtă în antologiile colective Shattered Illusions şi Searching Jenin, iar eseurile şi comentariile ei politice sînt cunoscute în întreaga lume. În 2010 a publicat Dimineţi în Jenin, roman inspirat de războiul israeliano-palestinian. Albastrul dintre cer şi ape (Polirom, 2016), bestseller în douăzeci de ţări, este cel de-al doilea roman al ei. În prezent, Susan Abulhawa are cetăţenie americană şi trăieşte împreună cu familia în Pennsylvania.

Cartea o găsiţi aici, pe site-ul celor de la Târgul Cărţii, la un preţ mult mai mult decât tentant. De asemenea, găsiţi o gamă variată de cărţi noi şi vechi pe târgulcărţii.ro. Recomand cu drag această librărie şi anticariat, pentru că alături de preţurile mici, prezintă seriozitate şi încredere. Spor la cumpărături şi lecturi plăcute, dragilor!

sâmbătă, 30 septembrie 2017

Recenzie: "Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea" de Agnès Martin-Lugand


 A plecat din Paris să se uite pe sine. Dragostea pe care o va întâlni va schimba totul. 
Povestea lui Diane începe în mod brutal cu moartea soțului și a fetiței sale, eveniment care o aruncă în cea mai cumplită depresie. Totul se oprește în loc, în afară de inima ei, care continuă să bată. Cu încăpățânare. Dureros. Zadarnic. 
Când cel mai bun prieten și asociat în mica afacere cu o cafenea literară la Paris, Felix, îi propune o călătorie ca început pentru o nouă viață, Diane alege să îndeplinească o mai veche dorință a fostului ei soț și se refugiază departe de lume, într-o mică așezare din Irlanda. 
O întâlnire neașteptată cu un bărbat taciturn o face pe Diane să vadă din nou lumea cu încredere și cu forță regăsită. 

"Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea" este un roman care mi-a atras atenţia încă de la apariţie, dar care abia acum am reuşit să pun mâna pe el şi să-l citesc. Cred că pentru toţi titlul cărţii este unul care te îndeamnă la lectură, fără să mai stai pe gânduri, care te "împinge" să lecturezi cartea. Pe mine titlul intrigant m-a convins şi, de asemenea, coperta. Cărţi şi cafea sau cărţi şi ceai, ce combinaţii perfecte! 

Pe goodreads am citit şi păreri pozitive despre această carte, dar şi păreri negative, cititorii nerezonând cu modul de scriere al autoarei sau cu acţiunea propriu-zisă. Eu nu le-am luat în seama, ci m-am aşezat comod în fotoliul meu pentru citit, alături de o cană mare de ceai cu mure şi afine şi am început să lecturez romanul. Pagină cu pagină, povestea a început să curgă frumos, începutul fiind unul reuşit. Pe la mijloc a fost ok. În apropiere de final a fost plictisitoare, însă finalul, destul de simplu, mi-a plăcut.

Povestea cărţii o are în centru pe Diane, o tânără franţuzoaică care are în Paris o cafenea literară. De curând, soţul şi fiica ei s-au stins într-un accident tragic de maşină şi din ziua aceea, Diane a neglijat cafenea, neglijându-se chiar şi pe sine. 
 Pentru a o scoate din atmosfera tristă, Felix, asociatul Dianei, îi propune acesteia să meargă într-un vacanţă, pentru a se linişti, relaxa şi pentru a reveni cea care a fost cândva.

Diane alege Irlanda, mai precis zona numită: "Mulranny". De cum ajunge, este întâmpinată cu bucurie de localnici, dar unul singur nu o suportă şi anume un bărbat pe nume Edward. La rândul ei, nici Diane nu-l suportă şi de fiecare dată când îl vede pe stradă, ea încearcă să-l evite. Până într-un moment în care Diane se apropie mult mai mult decât ar trebui de Edward şi acesta de ea, ura transformându-se în prietenie şi mai apoi într-o puerilă dragoste. Pe când se afla în casa lui Edward, Diane află că Edward are o soţie şi imediat rupe orice legătură cu el, considerându-se minţită şi trădată. Ce va face acum Diane? Va părăsi Irlanda? Oare va mai exista vreodată o relaţie de iubire între Diane şi Edward?

Ce mi-a plăcut:
- titlul inspirat;
- modul de scriere al autoarei;
- dorinţa lui Diane de a depăşi un eveniment greu din viaţa ei.

Ce nu mi-a plăcut:
- acţiunea romanului;
- anumite decizii adoptate de Diane, personajul principal;
- unele pasaje care nu îşi aveau rostul, scrise, probabil, pentru a ocupa paginile.


"Oamenii fericiţi şi beau cafea" este o carte pentru cei care iubesc romanele simple, fără esenţă, romanele care să îi binedispună şi să le ţină o companie plăcută timp de câteva ore. Vreau să citesc continuarea acestei cărţi, datorită titlului, bineînţeles!

După ce a profesat ca psiholog timp de șase ani, Agnès Martin-Lugand s-a dedicat scrisului, publicându-și primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012. Remarcată rapid de bloggerii atenți la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul în lumea editorială tradițională. Odată ce romanul său a apărut în catalogul Michel Lafon și s-a vândut numai în Franța în peste 300 000 de exemplare, a fost asigurată și traducerea lui în mai multe limbi europene, printre care spaniolă, italiană, poloneză și turcă. Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de producătorul american Harvey Weinstein. Continuarea romanului, Viața e ușoară, nu-ți face griji, este în curs de apariție la Editura Trei. 

Mulţumesc mult, Libris, pentru exemplarul oferit. :)

Autor: Agnès Martin-Lugand;
Editura: TREI;
Categoria: Beletristică;
Titlu original: "Les gens heureux lisent et boivent du café";
Număr de pagini: 176;
Traducător: Carmen Otilia Spînu.



sâmbătă, 23 septembrie 2017

Nou: "O mie de femei albe" de Jim Fergus!


Traducere și note de Iulia Vladimirov

Romanul de debut al lui Jim Fergus, bestsellerul O mie de femei albe, apărut în 1998 și vândut în peste 700 000 de exemplare în SUA, a primit Fiction of the Year Award (1999) din partea Mountains & Plains Booksellers Association. Traducerea franceză (2000) a fost distinsă cu Prix du meilleur premier roman étranger și a fost pe lista de bestselleruri pentru 57 de săptămâni.

Pornind de la incitanta poveste a o mie de femei albe care sunt trimise în preriile din Vest pentru a deveni soții de indieni, în cadrul unui program guvernamental din timpul președintelui Grant, Jim Fergus redă cu mult har un episod tragic din istoria americană de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Evenimentele sunt relatate din perspectiva jurnalului tinerei May Dodd, pe care prejudecățile vremii o forțează să ajungă într-un spital de nebuni, de unde se poate salva doar prin acceptarea traiului în pustiu, alături de un trib de indieni Cheyenne.


JIM FERGUS s-a născut în 1950 la Chicago dintr-o mamă franţuzoaică și un tată american. A absolvit liceul în Massachusetts și ulterior Colorado College, cu o diplomă în literatură engleză. A călătorit mult și a trăit de-a lungul anilor în Florida, Indiile Franceze de Vest, Idaho, Franţa și Arizona.

vineri, 22 septembrie 2017

Particip la Blogathon 2017!



Particip la Blogathon 2017!

BlogAwards este primul site românesc care face legătura dintre bloggeri şi companii prin intermediul campaniilor şi concursurilor.

Cu o mică întârziere, pot afirma şi eu: M-am înscris în competiţia Blogathon 2017, găzduită de BlogAwards! De ce? Pentru că-mi plac provocările (şi deadline-urile :D). 

Fiind una dintre cele mai importante competiţii, Blogathon vine cu o listă mare de premii pentru cei mai activi bloggeri, printre aceste premii numărându-se:

- 40 de tricouri personalizate
- 10 selfie-stick-uri
- 25 de seturi de casti
- 3 baterii externe de 2000 mAh
- un incarcator auto
- 2 mp3 playere
- 10 mousi optici

Şi lista urmează să fie actualizată!






Tu ce mai aştepţi? Inscrie-te chiar acum şi câştigă premii!